Anica lu” Gheorghe -al Linii lu” Șervețel
”Porcule!” – îmi răsună deodată în urechi vocea răstită, aproape pătimașă.. Și mă scoate din amorțeală. O privesc amuzată și simt cum mă năpădește un sentiment de profundă admirație. Până acum n-am simțit niciodată pentru ea admirație. Iubire, da! Necaz, uneori! Recunoștință, cu siguranță! Dar azi o admir pe băbuța asta micuță, îmbrăcată într-o bluză de pânză neagră cu floricele gri, cu o fustă neagră și cu nelipsitul șorț, din ale cărui buzunare mă aștept totdeauna să apară un capăt de sfoară, o bomboană, un grăunte de usturoi. Câteva șuvițe de păr argintat ies rebele pe la tâmple, din baticul - negru desigur - prins cu un nod meșteșugit la spate. Ochii albaștri, nasul mic și aplecat către gura pe ale cărei buze subțiri pare că sunt adunate necazurile multor generații, poartă urmele tuturor sorilor care au încins câmpia de-a lungul anilor. Trei cute adânci pornesc din colțurile ochilor. Obrajii sunt netezi, pregătiți să primească mângâieri ce i-ar aduce o amintire de zâmbet ...